„Spune NU sacoşelor de plastic” – o nouă campanie organizată de ADI ECODES Sălaj
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECODES” Sălaj a derulat vineri, 20 octombrie 2023, o nouă campanie de conştientizare, intitulată „Spune NU sacoşelor de plastic”. Evenimentul a cuprins mai multe acţiuni, ADI ECODES Sălaj dorind ca mesajul să ajungă la persoanele de toate vârstele, începând de la elevi din clasele primare, până la persoanele vârstnice.
Prima acţiune a avut loc la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu”, în prezenţa a peste 100 de elevi din clasa I. „Reducerea cantităţilor de plastic din natură a fost principalul mesaj cu care i-am întâmpinat pe elevii de clasa I. Plasticul are un interval de descompunere între 10 şi 1000 de ani, dar nu dispare, ci se transformă în microparticule de plastic, iar acestea sunt nocive pentru mediul înconjurător. Folosirea sacoşelor din material textil în detrimentul celor de plastic este una dintre soluţiile salvării mediului înconjurător!”
În a doua parte a campaniei, reprezentanţii ADI „ECODES” Sălaj au împărţit zălăuanilor sacoşe din material textil, înlocuindu-le cu cele de plastic, informând în acelaşi timp populaţia despre importanţa eliminării pungilor de plastic.
A treia parte s-a desfăşurat la Zalău Value Centre, unde copiii de la diverse instituţii de învăţământ au desenat pe sacoşe din material textil, oferindu-le totodată şi diverse produse din materiale reciclabile şi reutilizabile. Au avut loc şi interacţiuni cu adulţii, reprezentanţii ADI ECODES Sălaj, în frunte cu preşedintele Cristian-Claudiu Bîrsan, oferindu-le sacoşe din material textil şi informându-i despre importanţa renunţării la sacoşele de plastic.
„Ne dorim să încurajăm crearea unui obicei sănătos, acela de a reduce cantitatea sacoşelor din plastic. Decât să folosim timp de 20 de minute pungi de plastic, ce pot deveni extrem de nocive pentru mediul înconjurător, mai bine apelăm la sacoşele de material textil, care au şi o durată de utilizare mult mai mare”.
Campania a fost organizată de ADI ECODES Sălaj, în parteneriat cu Zalău Value Centre, SC Brantner Environment SRL, Eco Club Timişoara şi Vrancart Grup.