
Întâlnire de lucru cu reprezentanţii UAT-urilor CT2
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECODES Sălaj”, împreună cu operatorul de salubrizare CT 2, Asocierea SC Instal Ros SRL – SC Cleanman SRL a organizat joi, 12.10.2023, o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanţii UAT-urilor din Zonele 2, 3 şi 4.
După cuvântul de “bun-venit”al preşedintelui ADI ECODES Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, directorul executiv al ADI ECODES Sălaj, Cristian-Adrian Pop, a prezentat rezultatele UAT-urilor din anii 2022 şi 2023 (până în luna septembrie); s-a discutat despre reglementări legislative şi provocări pentru anul 2024, dar şi despre sistemul de colectare şi transport al deşeurilor în cele 44 de UAT-uri (sesizări, remedieri, soluţii pentru viitor).
Operatorul CT2 a prezentat o situaţie a agenţilor economici, a declaraţiilor către AFM, a modalităţii de facturare, dar şi a taxei speciale pentru separarea incorectă a deşeurilor. S-a discutat şi despre Sistemul SGR (Sistemul de Garanţie Retur) ce urmează să fie implementat începând cu 30 noiembrie 2023.
Astfel de întâlniri au avut loc şi în luna septembrie a anului 2022, urmând să fie organizate şi în 2024 din dorinţa de a exista un dialog şi o colaborare cât mai corectă în cadrul Sistemului de Management al Deşeurilor în judeţul Sălaj, între Consiliul Judeţean Sălaj, ADI ECODES Sălaj, primării, operatorii de colectare şi transport şi operatorul CMID Dobrin.